INTROSPECTIE...

Am incercat de nenumarate ori sa aflu cine sunt cu adevarat….cine este acest om…ce esenta are sufletul ce il detin…..Daca mi se cere sa ma descriu nu cred ca as putea…. Pare o intrebare simpla, in sensul ca poti spune cateva cuvinte, adjective pentru a raspunde,dar nu este asa, caracterul fiecaruia nu poate fi rezumat la atat. Cu trecerea timpului m-am confruntat cu mai multe parti ale caracterului meu care au iesit …la un moment dat….la suprafata, lucruri pe care le-am stiut sau lucruri care au stat intr-o cutie sigilate….necunoscute.

Am nenumarate atuuri dar si mai multe defecte, am urcusuri anevoioase si coborâsuri violente si adesea o inconstienta nebuna. Pot vorbi despre  o latura slaba si fragila, dar am si o latura puternica…sunt încapatânat si nu renunt pur si simplu la ceva sau cineva, încerc sa lupt, dar uneori ….partea slaba din mine ma face sa ma prabusesc…..adanc in tenebre.. Sunt sensibil si în acele momente simt nevoia de a fi strâns în brate, si rasfatat ….dar toate astea au ramas la stadiul de dorinta. Nu îmi place când cineva foloseste indiferenta…distanta…..raceala…. o parte din mine, când vede acest zid, foloseste…instinctual… aceeasi indiferenta…. desi nu îmi place deloc sau ma izolez, pot spune ca urasc acele moment.  O alta latura ce face parte din mine este ca încerc sa patrund acolo unde nu îmi este mereu permis…. în sufletul cuiva. Atunci când am acces fac tot posibilul sa  înteleg persoana…sa o ajut, dar când nu pot patrunde…. incep sa îmi fac idei despre acea persoana si nu întotdeauna îmi dau seama ce fel este… de multe ori se întâmpla sa gresesc sa cred ca cineva este bun si pe parcurs sa îmi dau seama ca nu este asa sau invers…..Cercetarea insa imi ofera atat de multe satisfactii incat se merita si pentru un zambet, pentru o poveste de viata….. Sunt genul care merge cu ochii inchisi , cu capul in nori….pentru a descoperi si  senzatiile oferite de celelalte simturi…. Îmi deschid inima si pun sentimentele înainte de orice, ma bucur cu putinul ce ma face sa ma simt bine….dar intotdeauna ridic stacheta….doresc mai mult….. încerc sa gasesc ceva bun si pozitiv la cei care m-au ranit.

   Uneori sunt inconjurat de intuneric…. ma pierd într-o tacere ce ma sufoca….ratacesc prin  gândurile ce îmi împânzesc mintea….si tot ce posa fac este sa stau nemiscat …sa privesc lucrurile care nu îmi plac, care îmi fac rau, care m-au ranit si m-au facut sa sufar, care au calcat în picioare sentimentele mele si ma intreb: pentru ce !?.... pentru ca mi-am deschis sufletul ?!....pentru ca am pus sentimentele înainte de orice !? Uneori ma învalui în melancolia unor melodii compuse din note triste… taceri…. Lacrimi…suspine. In acele clipe as vrea sa tip ….sa urlu….uneori chiar o fac….alteori  nu scot nici un sunet….las  doar lacrimile sa alunece pe obraji…ca o mangaiere… Mi se întâmpla adesea sa asist la rautatea unora si nu reusesc sa nu raman uimit, sa nu ma enervez si ma întreb mereu: de ce ? poate nu ar mai trebui sa îmi pun aceasta întrebare…poate asta este punctul meu slab.. ... dar o pun ... DE CE ?

   Uneori ma privesc in oglinda si ma întreb ce este înauntrul meu sau unde gresesc? O fi faptul ca am crezut si cred inca în povesti?! Ca ma emotioneaza atatea lucruri…?  Sau faptul ca imi plac  momentele de romantism si cred în sufletele nobile si sensibile, în delicatetea lor înfinita. Poate ca eu sunt cel care greseste, eu, care cred ca totul este atât de limpede si pur asemeni unei lacrimi…..poate eu sunt..de fapt… cel rau…cel ce nu vrea sa inteleaga….. Asadar e greu si imposibil sa ma descriu în cateva cuvinte....