CUVINTE…DIN CUVINTE
Cand eram copil alergam fericit numai
prin paduri, pe campuri, dealuri si ruine. Natura ma tinea in brate…ma mangaia
si imi transforma timpul….vorbeam cu furnicile…cantam cu pasarile….zburam cu
fluturii….In linistea ierbii ma hraneam prin talpile goale….teluricul imi
dadea energie…speranta….fericire. Vantul si cerul imi erau sfetnici buni….Totul
era lumina…universul meu traia intr-o frunza, intr-un gandac si-n firul
ierbii….Cand eram copil soarele
stralucea si in vise….si in tristeti….si in inima mea verde….
Cand nu am mai fost copil….m-am
intrebat…oare eu am avut copilarie ?!.....oare eu m-am nascut in ploaie…printre
lacrimi….sau suspine ?!! Unde este
alergarea , unde este cerul….cine a furat soarele ?!...
Ma simteam inghitit de soapte…..cu diminetile dand navala
ca un hohot de plans , cu tristeti confuze
gravate pe inima….. Privirea mea legata, dezlegata…aruncata cazuta…tot mai jos..…in ganduri …degeaba smulge firele de iarba in
cautarea libelulei ….Stateam decazut , confuz…..uitat….agatat in frunze…..unde durerea
ma poseda ca un refren si mi-am dat
seama ca trebuie sa scap. Am pandit timpul….l-am strans de gat ….si i-am cerut
, nu tocmai frumos, nu tocmai urat…..sa-mi insenineze bucata de viata ramasa……
Acum…. sunt ceea ce sunt….iesit din fire si-n
fire ma tes ca un cocon de fluture atarnat de un nor…Tavanul gri din suflet s-a
prabusit….soarta s-a rasturnat cazand piezis pe un castel de surcele…Ma adun…ma ridic…in fata
unei priviri…si incep sa alerg pe campii unde maci sangerii au plans dupa mine…unde
covorul de ploaie cristale devine…..
(Stefan Ciprian Olteanu - 2011 )
